Fluvii de asfalt

« Fluvii de asfalt mai mult redeschide rani decat le pecetluieste. Sau rana devine tatuaj pe pielea delicata a unei femei salbatice, zambitoare la suprafata, uraganica la interior. Chiar si asa, poezia Ligiei Parvulescu emana feminitati visatoare, subacvatice, inconjurate de peisaje-amintiri si obiecte-simbol. Romantismul se enerveaza pe durerile lui si devine expresionism in continua metempsihoza. Arta a iubirii rostita aproape cu ura, odio et amo, ca dupa o ratare sofisticata, proiectata pe mari ecrane urbane. Poetii raman sute de ani adolescenti – e micul lor secret. » ** Felix Nicolau**