După moartea soţului, Maria Leonor, tânără mamă a doi copii, e copleşită de greutăţile administrării fermei ei din Ribatejo, de aşteptările societăţii şi de faptul că e supravegheată neîncetat de servitoarea ei. După câteva luni petrecute într-o depresie adâncă, se hotărăşte să-şi asume rolul de stă...

După moartea soţului, Maria Leonor, tânără mamă a doi copii, e copleşită de greutăţile administrării fermei ei din Ribatejo, de aşteptările societăţii şi de faptul că e supravegheată neîncetat de servitoarea ei. După câteva luni petrecute într-o depresie adâncă, se hotărăşte să-şi asume rolul de stăpână a moşiei, dar suferă în continuare, prinsă între tristeţea doliului şi dorinţa sexuală. Reflectând la esenţa iubirii, la trecerea timpului şi schimbările din natură, tânăra văduvă îşi petrece nopţile trează, pândind aventurile servitoarelor ei şi suferind de singurătate, până când doi bărbaţi foarte diferiţi se amestecă în viaţa ei, care ia o turnură periculoasă. Romanul Văduva, scris de tânărul Saramago, lasă să se întrevadă autorul colosal pe care îl cunoaştem. Modul lui unic de-a privi lumea şi unele particularităţi ale celor mai lăudate cărţi ale sale sunt deja vizibile în acest prim roman.

„Valoarea acestui prim roman al lui Saramago constă în faptul că a dat viață altor romane: unele care nu amintesc neapărat de Văduva, însă care poate nu ar exista fără acesta.” (Carlos Reis)

„Văduva ia o turnură filozofică și se conectează cu restul operei lui Saramago. [...] Are calități notabile și merită să fie prețuită.” (El Cultural)

„A trăi, ți-am mai spus, e o operațiune simplă, pe care societatea, convențiile, răutatea oamenilor o complică zilnic cu emoții, sentimente, neplăceri, speranțe, deziluzii și tristeți. [...] Dar ne rămâne mângâierea că, de multe ori, din tristețile noastre se nasc bucuriile celorlalți.” (José Saramago)

„Târgul de Carte. O cititoare îmi povestește că o prietenă de-a ei, după ce a citit Văduva, a întrebat-o: «Cum de un bărbat atât de tânăr știe atât de multe despre femei?». Uimirea mea...” (José Saramago)