MEDITATI! TEME DE GANDIRE PENTRU LIDERI

Ești offline
MEDITATI! TEME DE GANDIRE PENTRU LIDERI

MEDITATI! TEME DE GANDIRE PENTRU LIDERI

John C. Maxwell

168

Pagini

2012

An

Paperback brosat

Copertă

Adaugă în bibliotecă
Editura CURTEA VECHE
Copertă Paperback brosat
Pagini 168
An publicare 2012
ISBN 9786065883062
Categorii
Leadership

Descriere

Descriere

Descriere

Volumul cuprinde meditaţii demne de atenţia oricărui cititor şi vizează, în mare, împlinirea noastră ca indivizi şi, desigur, ca lideri. Pentru a ilustra ideea de conducător şi potenţialul unei asemenea poziţii, Maxwell dă exemple de situaţii şi personaje biblice, care, fireşte, au trecut testul timpului.

Ediţia de faţă, aflată la a 30-a reeditare, este una aniversară.

Una dintre cele mai importante idei pe care autorul o promovează se referă la atitudinea şi productivitatea omului. Atitudinea este fundamentală pentru existenţa noastră şi ne oglindeşte sinele. Iar productivitatea, roadele vieţii noastre, ţin de măsura în care ne valorificăm talentele şi abilităţile cu care suntem înzestraţi.

În continuare, Maxwell discută despre potenţialul pe care-l are, neîndoielnic, fiecare om în parte. Adevărat, puţini şi-l împlinesc. Şi, în genere, numai aceia care nu se lasă intimidaţi de circumstanţele potrivnice, adică oamenii hotărâţi şi organizaţi.

În final se vorbeşte despre succesul efectiv. Pentru a ajunge lideri, e de preferat să vizăm un domeniu în care să ne fie uşor să luăm decizii bune. Implicarea ne face să depăşim orice obstacol şi să nu ne pierdem din vedere ţelurile. Nimic nu e posibil fără implicare! Şi, uneori, nici fără speranţă, cum spune Maxwell în ultima secţiune a cărţii. Speranţa ne dă întotdeauna curaj să înaintăm!

Această primă carte a lui Maxwell este esenţială pentru cei care trebuie să distingă… esenţialul în viaţă: liderii. Orice lider bun trebuie să aibă o gândire sănătoasă şi limpede. Trebuie să ştie ce contează şi ce nu contează în viaţă. Iar John C. Maxwell este un foarte bun profesor de leadership.

Puterea oricărui om stă în armonia dintre sufletul şi cugetul lui. Meditaţi asupra celor spuse de Maxwell şi veţi ajunge un lider de primă mână!

Alte titluri de John C. Maxwell: Dezvoltă liderul din tine , Amaltea , colecţia C&A Motivațional

Începe să gândești , Amaltea

Totul despre lideri, atitudine, echipă, relații , Amaltea

Câștigă aurul! Cum îți poți mări influența ca lider , Amaltea , colecţia C&A Motivațional

Talentul nu este suficient , Amaltea

Toţi comunicăm, dar puţini stabilim şi relaţii. Ce anume fac diferit cei mai eficienţi oameni din lume , Amaltea , colecţia C&A Motivațional

Cum sa devii o persoană cu influență , Amaltea

Cele 5 niveluri ale leadershipului. Metode testate pentru a-ți atinge potențialul maxim , Amaltea , colecţia C&A Motivațional

Uneori câştigi, uneori înveţi , Amaltea , colecţia Motivaţional. Amsta

Liderii buni pun întrebări extraordinare , Amaltea

Dă sens vieții , Amaltea

Dezvoltă liderul din tine 2.0 , Amaltea , colecţia C&A Motivațional

25 de moduri de a-i cuceri pe cei din jur , Litera , colecţia Introspectiv

17 calități esențiale pe care ar trebui să le aibă membrii unei echipe , Litera , colecţia Introspectiv

Rețeta succesului , Litera , colecţia Introspectiv

Ziua de astăzi contează , Act și Politon

Cea mai mare recompensă a unui lider , Amaltea

Reinventează-te ca lider! 11 schimbări esențiale pe care orice lider trebuie sa le facă , Amaltea

Schimbă-ți lumea! Oricine, oriunde, poate face diferența , Amaltea

Lider în vremuri dificile , Amaltea

Alte titluri de Marius Chitoşcă: Coada lungă , Curtea Veche , colecţia Profit

Secretele celebrităţilor , Curtea Veche

Fericirea, pentru o portocală, nu înseamnă să fie o caisă , Curtea Veche

Ultima cruciadă , Curtea Veche

Da! Cum vă pregăteşte un „nu“ pentru acel „da“ care vă modelează viitorul , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Dieta cu vin , Curtea Veche , colecţia Biblioterapia

Modelul rachetă , Curtea Veche , colecţia Profit

Paranormalitatea. De ce vedem lucruri inexistente , Lifestyle

Inimă de femeie , Litera , colecţia Povești adevărate

Forţa gândirii pozitive , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Cum conduc cei mai buni lideri , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Puterea magică a gândului , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Secretele succesului , Curtea Veche , colecţia Seria de autor Dale Carnegie

Despre încredere , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Cheia succesului. Gândirea pozitivă , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Curs de vânzări , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Curs practic de încredere , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Sfârșitul banilor și viitorul civilizației , Curtea Veche , colecţia Argument

Limbajul trupului în mediul de afaceri , Curtea Veche , colecţia Descoperă-i pe Allan & Barbara Pease

Cum să te bucuri de viaţă şi de job , Curtea Veche , colecţia Seria de autor Dale Carnegie

Forţa gândirii pozitive , Curtea Veche , colecţia Cărţi Cheie

Secretele succesului , Curtea Veche , colecţia Seria de autor Dale Carnegie

Vezi mai mult

Conectează-te pentru a lăsa o recenzie

📖

Nicio recenzie încă

Ai citit cartea? Fii primul care lasă o recenzie!

Literaz

Literaz e mai bun în aplicație

Scanează cărți cu camera, compară prețuri
și organizează-ți raftul digital.

Deschide în aplicație