După treizeci de ani, singurele interacțiuni umane cu Aria X – o zonă malefică, înconjurată de o barieră invizibilă – au fost mai multe expediții guvernamentale secrete, toate încheiate dezastruos.

După treizeci de ani, singurele interacțiuni umane cu Aria X – o zonă malefică, înconjurată de o barieră invizibilă – au fost mai multe expediții guvernamentale secrete, toate încheiate dezastruos.

John Rodríguez („Control“) este noul șef al agenției care supervizează orice interacțiune cu Aria X. El se confruntă cu o echipă ajunsă în pragul epuizării, cu interogatorii tot mai stresante, cu notițe secretizate și ore întregi de filmări tulburătoare. Fiecare nouă descoperire pe care o face îl aduce mai aproape de adevăruri incomode despre el însuși și despre agenția pentru care lucrează.

„Trilogia lui VanderMeer este și un experiment de scriere psihedelică despre natură, în tradiția lui Thoreau, dar și o meditație pe tema pesimismului epistemic, în tradiția lui Kafka.“

The New Yorker

„VanderMeer transpune stranietatea în stilul literar, iar această stranietate nu se reduce la lucrurile văzute și nevăzute din Aria X, ci se reflectă asupra cotidianului contaminat misterios de natura necunoscută care îl înconjoară.“

io9

„Nici următoarea expediție, trimisă în Aria X la o săptămână după experiment, nu descoperise vreo dovadă a existenței unor iepuri albi, vii sau morți. Și nici alte experimente similare, dar făcute la o scară mult mai mică, nu produseseră niciun fel de rezultat. Iar lui Control nu-i scăpase o observație nemulțumită făcută de un specialist în ecologie într-un dosar, care suna așa: «Ce mama dracului? Asta-i o specie invazivă. Ar fi trebuit să contamineze Aria X.» Așa ar fi trebuit să stea lucrurile? Ceea ce crease Aria X ar fi permis asta? Control încercă să-și scoată din cap o imagine ridicolă a Ariei X, peste ani, trimițând înapoi un iepure mare cât un om, care nu-și mai amintea nimic decât cum să funcționeze. Pe mai mulți dintre magicieni îi pufnise râsul în tot soiul de momente nepotrivite, de parcă i-ar fi dezvăluit cum făcuseră trucul lor cel mai de fală. Dar mai auzise chicoteli nervoase la viața lui; era sigur că, și după ce luaseră o asemenea distanță, filmul încă îi tulbura pe mulți dintre ei.“