Greierele si furnica

Editura: Humanitas Junior
An: 2021
Pagini: 32
Tip copertă: Paperback
ISBN: 9789735072360
ISBN-10: 973507236X
Categorii: Povești & Basme

Descriere

Cele mai frumoase fabule ale lui La Fontaine reimaginate în proză pentru copiii de astăzi: personajele sunt aceleași, morala a rămas neschimbată, iar comicul de situații e și mai comic. S-au schimbat doar decorurile și scenografia, astfel încât cei mici să se identifice mai ușor cu eroii povestioarelor și să simță că întâmplările din carte le sunt familiare. La fiecare pagină copiii vor descoperi activități distractive, iar la finalul cărții vor citi traducerea fabulei originale, într-o frumoasă reverență făcută literaturii clasice.

O greierașă se hotărăște să aibă o carieră de cântăreață în loc să lucreze într-un magazin universal, precum colegele ei, furnicile. Vara e caldă, fanii se îmbulzesc la concerte, ce mai contează altceva?

Află ce s-a ales de cariera internațională a greierașei odată cu venirea iernii și ce sfat i-a dat o furnică atunci când lumina reflectoarelor s-a stins.

Descoperă activităţile distractive din paginile cărţii şi fabula originală la final.

Poate că lucrul cel mai important din biografia lui ALEXANDRE JARDIN (n. 14 aprilie 1965, la Neuilly-sur-Seine) este că a fondat în 1999, împreună cu jurnalistul Pascal Guénée, asociaţia „Lire et faire lire“ („Să citeşti şi să-i faci să citească“). Este cu atât mai impresionant cu cât Alexandre Jardin nu e numai scriitor, ci şi absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi cineast. Nepotul unui om politic cu opţiuni cel puţin discutabile, fiul scriitorului şi scenaristului Pascal Jardin şi fratele regizorului Frédéric Jardin, Alexandre debutează la numai 20 de ani cu romanul Bille en tête (titlu care ar putea fi echivalat cu * Drept la ţintă*). Publică apoi în ritm susţinut, cel puţin la doi ani o dată, şi îşi ecranizează unele cărţi, printre care şi romanul Fanfan. O parte din literatura lui - între care şi Cybermaman ou le voyage extraordinaire au centre d'un ordinateur (Mama cibernetică sau nemaipomenita călătorie spre centrul computerului) - e destinată adolescenţilor. La fel ca tatăl lui, scrie uneori cărţi autobiografice, în care încearcă să înţeleagă.

SCRIERI PRINCIPALE: Bille en tête (* Drept la ţintă*, 1986), Le zèbre (Zărghitul, 1988), Fanfan (Fanfan, 1990), Le petit sauvage (Micul sălbatic, 1992), Cybermaman ou le voyage extraordinaire au centre d'un ordinateur (Mama cibernetică sau nemaipomenita călătorie spre centrul computerului, 1996), Autobiographie d'un amour (Autobiografia unei iubiri, 1999), Lire pour vivre (A citi pentru a trăi, 2000), * Mademoiselle Liberté* (Domnişoara Libertate, 2002), Le roman des Jardin (Romanul familiei Jardin, 2005), Chaque femme est un roman (Fiecare femeie este un roman, 2008).

FILME: Fanfan (1993), Oui (Da, 1996), Le Prof (* Profu'*, 2000).

Opiniile cititorilor

🔥
📚
💌

Fii primul care lasă un review!

Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.

Oferte Disponibile

Compară prețurile de la partenerii noștri și alege cea mai bună ofertă.
Libris

Libris

În stoc Cel mai bun preț
15,92
RON
Transport gratuit peste 135,00 RON
Actualizat: 15 ore în urmă
Librex

Librex

În stoc Cel mai bun preț
15,92
RON
Transport gratuit peste 199,00 RON
Actualizat: 1 zi în urmă
Librariadelfin

Librariadelfin

În stoc Cel mai bun preț
15,92
RON
Transport gratuit peste 300,00 RON
Actualizat: 3 zile în urmă
Librarie

Librarie

În stoc Cel mai bun preț
15,92
RON
Transport gratuit peste 249,00 RON
Actualizat: 1 săptămână în urmă
Bookzone

Bookzone

În stoc
18,86
RON
Transport gratuit peste 200,00 RON
Actualizat: 13 ore în urmă
Cartepedia

Cartepedia

În stoc
19,90
RON
Transport gratuit peste 160,00 RON
Actualizat: 6 ore în urmă
Carturesti

Carturesti

În stoc
19,90
RON
Transport gratuit peste 150,00 RON
Actualizat: 8 ore în urmă