Apărut pentru prima oară în 1933, romanul Europolis de Jean Bart (pseudonimul literar lui scriitorului Eugeniu P. Botez) este fără doar și poate un „clasic”, un roman despre oamenii intr-o mică comunitate așezată între ape, cu grijile și frământările ei, unde fiecare cunoaște pe fiecare și unde veșt...

Apărut pentru prima oară în 1933, romanul Europolis de Jean Bart (pseudonimul literar lui scriitorului Eugeniu P. Botez) este fără doar și poate un „clasic”, un roman despre oamenii intr-o mică comunitate așezată între ape, cu grijile și frământările ei, unde fiecare cunoaște pe fiecare și unde veștile circulă cu repeziciune.**

Paradoxal – așa cum de altfel cititorul va afla pe parcursul cărții – deși mică și relativ izolată, te poți pierde într-o astfel de comunitate (în speță orașul Sulina), nu neapărat ca individ, ci ca om; poți realmente naufragia datorită valurile gândurilor, zvonurilor și așteptărilor meschine ale celorlalți, asemeni unui vapor prins de furtuni, lucru care de altfel se și întâmplă cu personajele principale ale romanului, excepțional de bine creionate de către autor. Și când spun aceasta nu mă refer neapărat la Evantia și la tatăl ei Nicola Marulis (așa-zis Americanul), căci drama lor este evidentă, cât mai ales la Penelopa Marulis, soția lui Stamati Marulis, o femeie frumoasă dar care, în ciuda frumuseții, nu a știut unde să caute împlinirea și adevărata dragoste.

S-ar putea astfel spune cu ușurință despre Europolis că este un roman de dragoste, de fapt – mult mai bine zis – un „antiroman de dragoste”, căci pe parcursul narațiunii dragoste e/nu e. Cât despre Sulina – cel puțin din paginile cărții – poți trăi ușor cu impresia că ar fi un loc în care, metaforic vorbind, te duci ca să mori – odată stabilit, de acolo e aproape imposibil să mai poți ieși; labirintul canalelor deltei te împresoară.

Una peste alta, Europolis este un roman care merită cu prisosință citit/recitit.