Propun acum, după o primă încercare de evaluare în Poezia unei generaţii (1973), mult lacunară, redusă atunci doar la zece profiluri, ale liricii româneşti din anii ’60, numită astăzi „neomodernistă”, o hartă mai extinsă a aceluiaşi teritoriu. Una ce nu poate fi, totuşi, completă, imagine a unui tim...

Propun acum, după o primă încercare de evaluare în Poezia unei generaţii (1973), mult lacunară, redusă atunci doar la zece profiluri, ale liricii româneşti din anii ’60, numită astăzi „neomodernistă”, o hartă mai extinsă a aceluiaşi teritoriu. Una ce nu poate fi, totuşi, completă, imagine a unui timp şi spaţiu de creaţie aproximate între repere precum gruparea din jurul revistei clujene Steaua şi – dincolo de munţi – cu numele emblematic al lui Nicolae Labiş, autorul Luptei cu inerţia, şi „momentul Echinox ”, ilustrat de tineri poeţi ai anilor ’70: adică un parcurs de la „paranteza realist-socialistă”, zisă şi „proletcultistă” a poeziei noastre, la ultima manifestare semnificativă în plan istorico-literar a modernismului.

O asemenea întreprindere are astăzi riscurile ei, dincolo de imposibilitatea obiectivă de a epuiza lista numelor participante, de toată mâna, de la un număr de protagonişti la actorii („actanţii”!) cu roluri secundare, convocaţi totuşi ca să populeze scena, nu toţi şi nu tocmai ca simpli figuranţi. Căci nu e, s-ar zice, momentul cel mai potrivit să articulezi sinteze sau panorame ample într-un timp în care şi istoria, şi critica literară – mai ales cea dintâi – sunt puse sub semnul întrebării, iar întoarcerea spre trecuturi, fie şi cele mai apropiate, ale Istoriei mari, este sabotată nu puţin de interesul strict pentru un prezent ce nu e în primul rând cel al culturii poetice, cum nu e nici al Culturii în general. Trăim, apoi, o oră a extremelor relativizări ale judecăţilor de valoare, nu doar în plan estetic, la o cotitură ce este şi a civilizaţiei Cărţii, şi care nu prea lasă să se întrevadă curând reaşezări pe poziţii mai stabile, de unde un ochi cu ambiţii triunghiulare să pună cât de cât ordine în mişcarea spectaculos-browniană a actualităţilor de tot felul şi a imaginilor despre ele. Cu cât va trece timpul, posibilitatea şi probabilitatea unor astfel de perspective va fi tot mai mică, şi nu numai din pricina înmulţirii micilor-marilor ţinte de atins în câmpul de tragere. Răbdarea aducerii aminte nu e cea mai evidentă însuşire a omului zilei de azi, fie el şi critic literar, iar noile vârste poetice par a creşte dezinvolt pe un teren ale cărui stratificări geologice sunt tot mai puţin luate în seamă. Autorul acestei cărţi mai crede, însă, că ele sunt importante, că reactivarea, fie şi pe suprafeţe relativ restrânse, a memoriei culturale, în speţă poetice, e chiar vitală pentru existenţa creaţiei de astăzi şi din viitor. (Ion Pop)