„Cât am fost copil, pentru mine «teatru» a însemnat Caragiale. Am fost, pe rând, doamna Ftiriadi, mamițica lui Bùbico, Zoe Trahanache și Mam’mare a lui Goe în scenetele pe care le jucam la școală și la clubul de teatru – prețioase amintiri, care nu contenesc să-mi aducă zâmbetul pe buze. Personajele...

„Cât am fost copil, pentru mine «teatru» a însemnat Caragiale. Am fost, pe rând, doamna Ftiriadi, mamițica lui Bùbico, Zoe Trahanache și Mam’mare a lui Goe în scenetele pe care le jucam la școală și la clubul de teatru – prețioase amintiri, care nu contenesc să-mi aducă zâmbetul pe buze. Personajele lui le-am folosit ca șablon să măsor lumea în care am crescut, iar critica voioasă asupra societății a devenit parte din propria-mi voce interioară.

Ani mai târziu, am dat viață scrierilor lui în culori. Am căutat să imaginez o reprezentare scenografică, cu decoruri de teatru, am ales actorii potriviți, recuzita și costumele de epocă, apoi am aprins luminile scenei. Spectacolul este gata să înceapă ori de câte ori este deschis acest volum.

Citindu-l și ilustrându-l pe Caragiale acum, la început de secol XXI, nu pot să nu aplaud lentila prin care alege să vadă lumea și năravurile ei, dar și cât de actual a rămas.” Diana Tivu, ilustratoare

„Nimeni înaintea lui, numai Creangă în același timp cu el, destui de puțini după dânșii au fost scriitori care au adus în notarea graiului viu aceeași preciziune a auzului, aceeași intuiție exactă a sintaxei vorbite, a vocabularului și a inflexiunilor care ne uimesc în proza lui Caragiale. Recitiți oricare din paginile lui Caragiale, adevărul vorbirii este izvorul încântării mereu reînnoite pe care o sorbim din ele. Omul nu monologhează însă în paginile acestea. Vorbirea lui este o întrebare sau un răspuns. Oamenii lui Caragiale se găsesc totdeauna în acțiune, în acțiunea orală, adică în dialog.” – Tudor Vianu

„Opera lui Caragiale e subestimată de către unii sub motiv că ea zugrăvește moravurile și că acestea sunt efemere. N‑ar mai exista bunăoară deputați agramați și comisari escroci. Cu toate acestea, există tipuri sociologice, precum există categorii individuale, și piesa de moravuri nu stă mai prejos decât piesa de caracter. În virtutea inegalității eterne între indivizi, vor fi totdeauna parveniți care să folosească paiațerește formele în care au intrat de curând. Din observațiile de moravuri vin mai ales bufoneria, farsa grasă, iar studiul atitudinilor sociale veșnice s‑a concentrat în câteva formule fără greș, constituind un comic aproape pur.” – George Călinescu