Deşi copiii din zilele noastre nu se mai joacă la fel cu Nică, nici casa părintească nu mai seamănă decât rareori cu aceea în care viitorul Ion Creangă s-a născut, nici şcoala la care învaţă nu mai este ca aceea din Humuleşti, ei continuă a-l citi şi înţelege pe marele povestitor moldovean. În fond,...

Deşi copiii din zilele noastre nu se mai joacă la fel cu Nică, nici casa părintească nu mai seamănă decât rareori cu aceea în care viitorul Ion Creangă s-a născut, nici şcoala la care învaţă nu mai este ca aceea din Humuleşti, ei continuă a-l citi şi înţelege pe marele povestitor moldovean. În fond, ei nu au nevoie să caute, în subsolul paginii de manual, sensul unor cuvinte. Pe Creangă îl înţelegem noi, toţi, în mod spontan. Limba lui e simplă şi clară, în fond. Iată-l pe „Bădiţa Vasile cel cuminte, harnic şi ruşinos ca o fată mare” intrând pe uşa clasei noastre, iat-o pe Smărăndiţa popii, „o zgâtie de copilă ageră la minte”. E o copilărie universală aceea a lui Nică, întâmplările sunt parcă cele ale tuturor copiilor, încântătoare tocmai prin firescul lor. Amintirile lui Creangă trebuie citite la vârsta lui Nică, eroul lor, şi recitite apoi, oricând.

NICOLAE MANOLESCU