În literatură, nu suprafața contează, nu distanța dintre prima și ultima pagină a unei cărți, ci adâncimea textului. Iar Iolanda Malamen știe prea bine acest lucru nu doar fiindcă este o excelentă poetă, ci întrucât proza pe care a publicat-o până acum e una cu adâncime. Și aici, în Pasărea lătrătoa...

În literatură, nu suprafața contează, nu distanța dintre prima și ultima pagină a unei cărți, ci adâncimea textului. Iar Iolanda Malamen știe prea bine acest lucru nu doar fiindcă este o excelentă poetă, ci întrucât proza pe care a publicat-o până acum e una cu adâncime. Și aici, în Pasărea lătrătoare, miza scriitoarei e pusă tot pe arta de a face ca o poveste – a trădării, a delațiunii, a lașităților, a fricii – să aibă puterea să-și țină cititorul sub presiunea câtorva personaje și a relațiilor dintre ele. Pentru asta apelează la un mixaj între jurnal, epistole, amintiri, secvențe de poem, care, dozat inteligent, face ca romanul, deși restrâns ca suprafață, să aibă o puternică și surprinzătoare atmosferă.

Robert Șerban