Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la români această chestiune a îmbrăcat forme speciale. Românii, locuitori până în epoca modernă în două principate autonome supuse Porții Otomane și râvnite de mulți alți vecini, dar trăitori și în vaste provincii ocupate de unguri, de austriec...

Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la români această chestiune a îmbrăcat forme speciale. Românii, locuitori până în epoca modernă în două principate autonome supuse Porții Otomane și râvnite de mulți alți vecini, dar trăitori și în vaste provincii ocupate de unguri, de austrieci, de ruși și de turci, pierduți în mijlocul atâtor străini rapace, s-au întrebat, parcă mai mult decât alții, de unde vin și cine sunt ei. Până la urmă însă, toate popoarele mici, lovite de soartă și lăsate la cheremul celor mari, au asemenea preocupări, transformate uneori în adevărate obsesii. (Ioan-Aurel POP)

„În anul 2018 – când s-au împlinit o sută de ani de la „Marea Unire”, petrecută la sfârșitul „Marelui Război”, în urma căreia a rezultat „România Mare” – întrebările despre trecutul românilor au sporit, au devenit mai incitante și chiar mai greu de rezolvat prin răspunsuri adecvate. Până și aceste epitete de „mare”, care însoțesc actele de voință națională de acum un secol, sunt de natură să-i descumpănească pe unii sau să-i umple de mândrie pe alții. Războiul a fost „mare”, unirea a fost „mare”, iar România tot așa! Cum s-a putut ajunge atunci la aceasta? Unii au numit, într-adevăr, țara noastră din 1918 „România Mare”. Nu era, însă, nimic neobișnuit, deși sintagma aruncă o umbră de îndoială asupra realizărilor de atunci. ” (fragment din carte)