In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batali...

In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batalia de la Mohacs (29 august 1526), supravietuind sigur pana in iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de romani au primit in mod generic o forma de entitate statala unitara, specifica epocii Renasterii, entitate demna de o posibila reconstituire concreta in viitor. Formula era constientizata de catre liderii politici notabili de la sfarsitul Evului Mediu (si nu doar de catre carturarii umanisti), tocmai cand se produceau finalul Reconquistei iberice si descoperirea Americii (1492), ca si acceptarea europeana a stapanirii turce pe Bosfor (insusi Leonardo da Vinci grabindu-se sa-i propuna sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste stramtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, in clipa in care vechiul continent isi revarsa preaplinul, inaugurand expansiunea europeana peste mari. Era, ante litteram, o incercare spectaculoasa de trecere „de la mica la marea Europa”, nevalidata deocamdata spre est, dar reusita spre vest, spre Lumea Noua. Dacia se adauga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Crestine, dar cu privirea atintita spre viitor. - Autorii