„Fecioarele despletite se prezintă ca o operă de valoare sub raportul analizei sufletești și al compunerii și constituie un mare pas înainte în ogorul romanului psihologic românesc.” ( Constantin ȘĂINEANU , Adevărul, noiembrie 1925)

„Fecioarele despletite se prezintă ca o operă de valoare sub raportul analizei sufletești și al compunerii și constituie un mare pas înainte în ogorul romanului psihologic românesc.” ( Constantin ȘĂINEANU , Adevărul, noiembrie 1925)

„O carte de dna H.P. Bengescu este așteptată ca un eveniment literar. Cel puțin critica a fost unanimă în aprecierea marelui său talent, chiar dacă prețuirea sa publică este foarte restrânsă, iar lectorului mijlociu de-a dreptul indiferent sau ostil. Romanele sale ciclice, Fecioarele despletite, admirabilul Concert din muzică de Bach și Drumul ascuns înseamnă un capitol distinct în proza noastră contemporană, iar meritele sale în direcția psihologismului și urbanizării epicii noastre naționale sunt atât de mari, încât îi conferă una din cele mai autentice victorii.” ( Pompiliu CONSTANTINESCU , Vremea, aprilie 1935)

Hortensia PAPADAT-BENGESCU (8 decembrie 1876, Iveşti, jud. Tecuci/Galaţi – 5 martie 1955, Bucureşti) este prozatoare şi autoare dramatică. Fiică a Zoei Ştefănescu, profesoară, şi a lui Dimitrie Bengescu, ofiţer, frate cu generalul Gheorghe Bengescu-Dabija (dramaturg şi traducător), urmează, între 1887 și 1894, ca elevă internă, cursurile Institutului de domnişoare „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti. La vârsta de 20 de ani, se căsătorește cu magistratul Nicolae N. Papadat, mariaj din care s-au născut, în perioada 1898-1906, cinci copii.

Debutează publicistic în 1912, în ziarul conservator „La Politique”, cu articolul Sur la mort de Petre Liciu, semnat cu pseudonimul Loys. Peste un an, îi apare în revista „Viața românească” proza poematică Viziune. În 1919, susținută de George Topîrceanu, publică volumul de proză Ape adânci. Întreține o corespondență bogată cu G. Ibrăileanu. Frecventează cenaclul lui E. Lovinescu Sburătorul și este prezentă cu texte în revista cu același titlu.

După debutul cu Ape adânci, publică volumele de proză: Sfinxul (1920), Femeia în fața oglinzei (1921), Balaurul (1923), Romanță provincială (1925), Desenuri tragice (1927), Logodnicul (1935). Este autoarea pieselor de teatru Povârnișul (1915) și Bătrânul (1920). Începând cu anul 1925, publică romanele ciclului Hallipa – Fecioarele despletite (1925), Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1932), Rădăcini (1938) –, care „alcătuiesc a doua noastră cronică de familie, după aceea a lui Duiliu Zamfirescu, și trebuie considerate împreună” (Nicolae Manolescu). În același ciclu va fi încadrat și romanul Străina, scris între 1942 și 1955, pierdut, apoi reconstituit de Gabriela Omăt și publicat în 2013.

Hortensia Papadat-Bengescu a fost membră a Societății Scriitorilor Români (din 1921) și a Societății Autorilor Dramatici Români (din 1923). În 1936, a primit Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Români.