În prefața la prima antologie de poezie românească publicată în exil (Buenos Aires, 1950), Vintilă Horia accentua ideea că „abia după armistițiul din August 1944 se poate vorbi în istorie de o emigrație românească, de un exod în masă care * a dat naștere peste hotarele Țării unui microcosm românesc,...

În prefața la prima antologie de poezie românească publicată în exil (Buenos Aires, 1950), Vintilă Horia accentua ideea că „abia după armistițiul din August 1944 se poate vorbi în istorie de o emigrație românească, de un exod în masă care * a dat naștere peste hotarele Țării unui microcosm românesc,* reprezentând, cu destulă fidelitate, trăsăturile caracteristice ale macrocosmosului originar. O lume românească a luat * naștere în câțiva ani în afara spațiului românesc.*”

Cunoscut astăzi îndeosebi ca prozator (în special datorită romanului* Dumnezeu s-a născut în exil *, premiat cu prestigiosul Goncourt și tradus în multe limbi), Vintilă Horia debuta editorial în 1937 cu un volum de poezii intitulat Procesiuni (editura Pavel Suru). Anterior, semnase în revista Gândirea deopotrivă poezie, proză, eseu și cronică literară, demonstrând încă de atunci o vastă și solidă cultură, atât în plan românesc, cât și universal.

Volumele publicate în țară (Procesiuni, 1937, Cetatea cu duhuri, 1939 și Cartea omului singur, 1941) vor fi continuateapoi în exil, într-un alt timbru, într-un alt registrupoetic, într-o altă profunzime ideatică cu A murit un sfânt, 1952, Jurnal de copilărie, 1958, și Viitor petrecut, 1976.

La acestea trebuie adăugate cele două antologii – una în 1950 – Antologia poeților români în exil, publicată la Buenos Aires (prefațată de editor), iar cealaltă în 1956 – Poesia * românească nouă*, publicată la Salamanca.

** Mihaela Albu**