Ultimul Culianu

Ultimul Culianu - Horia-Roman Patapievici

„Apariţia lui Culianu printre noi a fost un miracol; părea că exemplul său ne poate face mai buni, mai profunzi, mai îndrăzneţi, mai temeinici. Dispariţia sa a fost o catastrofă; fără emulaţia stârnită de extraordinara sa reuşită, am redevenit ce eram, şi chiar mai puţin decât atât. O cultură nu trăieşte (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri şi iluminări.

După entuziasmul stârnit de revelaţiile lui Mircea Eliade, a urmat emoţia stârnită de revelaţiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a arătat că absolutul filozofiei se trage din existenţa ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a iniţiat în absolutul cunoaşterilor revolute şi viitoare, cărora le-a etalat epistemologia. Amândoi s-au ocupat de religii şi au căutat realul absolut în toate formele de realitate cotidiană.

Amândoi au biruit lumea, ajungând mari savanţi recunoscuţi de toţi; şi amândoi au încercat să realizeze în mod subversiv absolutul -unul cu îndrazneala savantului universal, celălalt cu străfulgerarea geniului revoluţionar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariţia lor nu a urmat nimic.

Străpungerile şi iluminările prilejuite de creaţia lor au rămas, în ţările care le-au dat naştere, lipsite de orice consecinţe. Odată ei plecaţi, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim, complet lipsiţi de geniu.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)