Cu * Ochiul cosmologic,* Henry Miller trece nonșalant de la elogiul filmelor unor regizori ca Buñuel sau Machatý la fascinația pentru miracol a suprarealiștilor, de la considerații critice legate de operele lui D.H. Lawrence, Joyce, Proust sau Shakespeare la semnificația tablourilor lui Hans Reichel...

Cu * Ochiul cosmologic,* Henry Miller trece nonșalant de la elogiul filmelor unor regizori ca Buñuel sau Machatý la fascinația pentru miracol a suprarealiștilor, de la considerații critice legate de operele lui D.H. Lawrence, Joyce, Proust sau Shakespeare la semnificația tablourilor lui Hans Reichel; scriitorul se simte în elementul lui în orice fel de discurs, povestindu-și experiențele sau expunându-și ideile și opiniile fără false pudori sau inhibiții.