Ceea ce ne interesează aici este fenomenul teatral în ansamblul său: faptul că există ceva structurat ca un proces (ca o reprezentație), și care, la urma urmei, se joacă. Totul trebuie să devină (din perspectiva noastră) transparent pentru teologie, toate elementele teatrului să fie făcute utilizabi...

Ceea ce ne interesează aici este fenomenul teatral în ansamblul său: faptul că există ceva structurat ca un proces (ca o reprezentație), și care, la urma urmei, se joacă. Totul trebuie să devină (din perspectiva noastră) transparent pentru teologie, toate elementele teatrului să fie făcute utilizabile pentru ea. Ar exista, desigur, și posibilitatea filosofică de înțelegere a teatrului, care ar putea porni chiar de la fenomenul prin care copilul tinde să-și transpună lumea experienței în situații teatrale: în înțelegerea lucrurilor, în reacțiile la ele, în limbaj, în toate formele jocului său; de aici s-ar putea demonstra că teatralitatea este un instinct uman primitiv, despre care s-a spus că ar fi chiar mai primitiv decât necesitățile noastre estetice. Dar filosofia s-a ocupat până acum la fel de puțin de teatru ca și teologia, ca și cum ostracizarea actorilor din polisul platonic și-ar fi prelungit efectul de-a lungul secolelor.