„Se întâmpla pe la începutul anilor ’80. Pe toate meridianele globului pământesc făcea furori filmul Şatra; valsul de nuntă din filmul Gingaşa şi tandra mea fiară răsuna pe marile şi micile ecrane din lumea întreagă. Ne pregăteam cu Emil Loteanu pentru filmările unei noi pelicule despre celebra bale...

„Se întâmpla pe la începutul anilor ’80. Pe toate meridianele globului pământesc făcea furori filmul Şatra; valsul de nuntă din filmul Gingaşa şi tandra mea fiară răsuna pe marile şi micile ecrane din lumea întreagă. Ne pregăteam cu Emil Loteanu pentru filmările unei noi pelicule despre celebra balerină rusă Anna Pavlova (1881-1931). Şi tocmai atunci studioul «Moldova-film» mă anunţă că regizorul român Ion Popescu Gopo vrea să facă un film cu desene animate – şi cu actori vii în cadru – după opera marelui Ion Creangă, exprimându-şi dorinţa ca anume eu să compun muzica pentru acest film. Vestea m-a bucurat nespus, fiindcă până la acea oră colaborasem cu regizori de pretutindeni, numai cu regizorii români – nu. Echipa de filmare era alcătuită din ruşi de la Moscova, români de la Bucureşti şi două persoane de la Chişinău, poetul Grigore Vieru şi, fireşte, fiica Primului Secretar al Partidului Comunist din Moldova, Natalia Bodiul. Acesta a fost marele nostru noroc, fiindcă datorită protecţiei tatălui ei, am scăpat de problemele legate de plecarea în România, pe care nu o mai vizitasem până atunci. Şi iată-ne, cei «trei crai de la Răsărit», luându-ne zborul din aeroportul moscovit Şeremetievo spre Bucureşti. (Aşa era pe atunci – din Chişinău, nu se putea ajunge la Bucureşti decât via Moscova!) La aeroport, ne-a întâmpinat marele regizor şi om de o excepţională cultură universală Ion Popescu Gopo, invitându-ne să luăm cina la el acasă. Deja la masă, Gopo îmi zice, mai în glumă mai în serios, că trebuie să-i compun o muzică genială pentru filmul său! De unde s-o iau?!, îi răspund eu, dacă clasicii deja au scris toată muzica genială. Mie nu-mi rămâne decât să scriu şi mai frumos. Această glumă i-a înveselit pe comeseni, care au râs tare şi cu poftă încât l-au speriat şi pe cocoşul Co-Co care, ca o emblemă a casei, stătea de strajă pe pervaz.” (Eugen Doga)