Aventurile baronului Munchhausen

Dar mare-mi fu mirarea cand, trezindu-ma, ma pomenii in mijlocul unui sat, in cimitirul de langa biserica. La început nu mi-am zarit nicaieri calul; curand insa îl auzii nechezand undeva, deasupra mea. M-am uitat in sus si mi-am dat seama ca ceea ce luasem pe intuneric drept un ciot era de fapt morisca de vant de pe turla bisericii. De ea imi priponisem noaptea calul, care acum statea spanzurat acolo sus. Am priceput indata ce se petrecuse. In timpul noptii, satul fusese pe de-a-ntregul troienit de zapada. Dar, schimbandu-se vremea pe neasteptate, pe cand eu dormeam, zapada prinsese a se topi; si asa adormit cum eram, incetul cu incetul, ma lasasem si eu in jos, o data cu zapada. Deci, ciotul acela de care imi legasem calul pe intuneric nu era altceva decat crucea sau morisca de vant din turla bisericii...