Maidanul cu dragoste aduce un tumult de viata, pasiuni si drame, care fac sa treaca pe planul al doilea orice rezerva de forma. El aduce mai ales un Iung sir de oameni vii — ceea ce este singura conditie a unui roman [...]. Eroii d-lui Zamfirescu au o realitate indiscutabila, fizica: contezi pe ei, ...

Maidanul cu dragoste aduce un tumult de viata, pasiuni si drame, care fac sa treaca pe planul al doilea orice rezerva de forma. El aduce mai ales un Iung sir de oameni vii — ceea ce este singura conditie a unui roman [...]. Eroii d-lui Zamfirescu au o realitate indiscutabila, fizica: contezi pe ei, stai de vorba cu ei, ii vezi umbland si traind. Tot cartierul „cu nume rusinos", maidanul cu bascula, fabricile, linia ferata, tot peisajul acesta periferic este de o realitate vizuala certa: ii vezi culorile, ii auzi rumoarea surda a inserarii, ii traiesti clipele de nebunie si destrabalare. (Mihail Sebastian )

Fragment din roman:

“Scara de la pod nu era la loc. A fost necesara o echilibristica nu tocmai usoara, ca sa ajungem sus. Fana mi s-a urcat in carca. Picioarele ei, catuse, mi-au strans mijlocul o clipa puternic. In urma, una din pulpe, dezvelita in efortul ce-l facuse fata, sa-mi puna talpa mica pe umar, mi-a mangaiat obrazul, rotunda, matasoasa si calda — asa cum o dorisem in visul cu febra ce ma chinuise in fiecare noapte din primavara de atunci...

Uitasem cu desavarsire taina ce ne adusese acolo si cum Fana imi incalecase grumazul, am simtit, parca lipita in ceafa o dogoare ce mi s-a scurs repede in trup si m-a infiorat pana in crestet. N-am mai fost stapan pe mine. Am facut cerc cu bratele, in jurul genunchilor si am inceput sa-i sarut, pe rand, apasat, robit, tremurand. Incercam un sentiment muzicalizat in mine, de risipire in atmosfera si de limpezire — acea limpiditate rara a clipei tot asa de rare ce smulge soarele din nori dupa furtuna si-i aduna lumina in stropii mari de apa ramasi pe crengi si pe frunze, din ploaia ce-a trecut.

Fata mi-a infipt degetele in par, infiorata si s-a daruit cateva momente, sarutarilor mele.

• Lasa-ma, acum! Hai repede sus...

In varfuri, pe umerii mei, Fana a ajuns pana la usa podului, s-a prins cu mainile de pervaz si cu o singura smucitura, in salt de pisica, a reusit sa puna un picior in gura de intuneric de sub acoperis. Victoria ne era asigurata, mai ales ca tovarasa de isprava gasise, parca anume lasata acolo, o franghie de rufe. Indemanatica, a legat un capat de un cusac, iar celalalt mi l-a zvarlit jos. Nu mi-a fost greu sa ma urc, agatat de funie si catarat cu talpile pe zid, ca o dihanie.

In pod era intuneric compact. Aveam impresia ca ar fi necesar, ca in apa, sa intindem bratele inainte, cu palmele lipite si apoi sa le desfacem in laturi si spre spate, ca sa ne deschidem cale prin bezna."