(fragment)

(fragment)

Inițial, cartea de față a reprezentat un atelier de lucru, de natură să mă ajute la înțelegerea transformărilor prin care a trecut monahismul românesc în contextul afirmării spiritului modernității și în spațiul Europei de Sud-Est. Am fost mereu intrigat de absența oricărei istoricități în lucrările de dinainte de 1989 cu privire la monahism, fapt care se vede și în abordările recente.

Astfel, ai impresia că avem de-a face cu o esență de tip parmenidian, neexistând practic nicio diferență între monahismul primar, cel din perioada medievală sau cel din vremea comunismului. Chestiunile abordate se reduc la isihasm (echivalat mai mereu cu însăși ideea de monahism sau, mai radical, cu Ortodoxia), la viața de obște, la rânduielile Sfântului Vasile cel Mare și la epoca Sfântului Paisie Velicicovschi.

De ce diversitatea de manifestări ale monahismului și modalitățile aparte de inserare în societate și de receptare a sa de-a lungul istoriei se rezumă la doar câteva tipare?