„* Dimineaţă pierdutăeste simbolul dureros al unei Românii sacrificate timp de un secol pe altarul a două războaie şi al comunismului. Deşi aceste spectre sinistre o obsedează pe autoare, ea declanşează sarabanda unei scriituri pitoreşti, îndrăcite, reinventând vorbirea populară şi lirismul străzii ...

„* Dimineaţă pierdutăeste simbolul dureros al unei Românii sacrificate timp de un secol pe altarul a două războaie şi al comunismului. Deşi aceste spectre sinistre o obsedează pe autoare, ea declanşează sarabanda unei scriituri pitoreşti, îndrăcite, reinventând vorbirea populară şi lirismul străzii într-o ţară unde limba de lemn era coşciugul imaginaţiei: Vica, eroina Gabrielei Adameşteanu, este un om liber, pentru că ea trăncăneşte la fel ca Bardamu, personajul lui Céline. La peste 70 de ani, această femeie care munceşte din greu pentru alţii a asistat la cataclismele unei epoci pline de trădări şi povesteşte, povesteşte, povesteşte. Dar această neobosită cârtitoare cu limba ascuţită ştie să-i asculte şi pe alţii şi datorită acestui fapt avem parte de portrete magnifice... De la un personaj la altul, de la Primul Război Mondial la perioada stalinistă, de la un câmp de luptă la închisorile unde putrezesc prizonierii politici, Istoria în manta roşie şi neagră defilează în această «dimineaţă» pentru totdeauna pierdută. Dimineaţă pierdutăte arde, aţâţată de suflul magistral al unei proze incendiare.” (André Clavel, Lire *)