Nietzsche este, poate, cea mai ilustră victimă a aventurii socratice a cunoașterii de sine. Viața nu posedă fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor veșnic identică își tocesc conturul lor original. Cadrul repetiției nu este viața, căci viața însăși este un fenomen de re...

Nietzsche este, poate, cea mai ilustră victimă a aventurii socratice a cunoașterii de sine. Viața nu posedă fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor veșnic identică își tocesc conturul lor original. Cadrul repetiției nu este viața, căci viața însăși este un fenomen de repetiție.

Omul este condamnat să trăiască într-un plictisitor șir de repetiții și reluări din care nu poate evada. Nu există fenomene absolut unice, care să nu fie repetitive și, probabil, la fel este și cu oamenii. Toți au mai fost nu o dată, ci de nenumărate ori în trecut și vor mai fi de nenumărate ori în viitor. Tot ce trebuia și putea să se producă s-a produs deja. Restul este doar monotonă repetiție: veșnică revenire a aceluiași.

Eterna întoarcere exprimă nu devenirea heracliteană fără repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existenței. Prin ea, Nietzsche vrea să eternizeze trecătorul, socotind timpul ca etern, eternă întoarcere, adică schimbare și stabilitate.