În dramatizarea romanului Procesul de Franz Kafka, am pus în relief dimensiunile cardinale ale lui Joseph K.: nemărginitul său orgoliu (aproape ca al unui Iov) de a striga în gura mare că e curat ca lacrima, fără absolut nici o vină, deși, pe de altă parte, un soi de „vină metafizică” îl apasă, îl î...

În dramatizarea romanului Procesul de Franz Kafka, am pus în relief dimensiunile cardinale ale lui Joseph K.: nemărginitul său orgoliu (aproape ca al unui Iov) de a striga în gura mare că e curat ca lacrima, fără absolut nici o vină, deși, pe de altă parte, un soi de „vină metafizică” îl apasă, îl împovărează: masochismul său moral; obsesiile despre femei și misterioasa lor putere (Joseph K. se aliază cu femeile împotriva Tribunalului, a Legii Tatălui); masochismul homoerotic din sadic-halucinanta scenă a biciuirii; iar în cele din urmă (dar nu la urmă), eternul păcat al nerăbdării.

Și, firește, am lăsat frâu liber umorului kafkian – esențial, liberator –, subtil ca o otravă și feroce ca un cuțit de măcelar.