„Ideea că femeile nu au trecut, nu au istorie, însemna de bună seamă că ele au o istorie, dar că ea era îngropată, ascunsă, mascată, și că munca feministelor consta în a o regăsi și a o face cunoscută. Această muncă este una de arheologie, de redescoperire, de reapropiere continuă, iar asta e esenți...

„Ideea că femeile nu au trecut, nu au istorie, însemna de bună seamă că ele au o istorie, dar că ea era îngropată, ascunsă, mascată, și că munca feministelor consta în a o regăsi și a o face cunoscută. Această muncă este una de arheologie, de redescoperire, de reapropiere continuă, iar asta e esențial.

Totuși, inversând sensul frazei, afirmând că avem un trecut, o istorie, sugerez o altă abordare a scrierii istoriei. Întreb care e sensul dat cuvintelor „trecut” și „istorie” în imnul MLF: „Noi care suntem fără trecut, femeile/ Noi, care nu avem istorie”. În ce măsură asta ne poate ajuta să transformăm în narațiune moștenirea catastrofală reprezentată de istoria popoarelor rasializate (sclavagism, genocid, deposedare, exploatare, deportare)?

Cum poate fi scris trecutul și istoria acestor catastrofe pe care, de obicei, abia le menționăm? Ce cuvinte să găsim pentru a vorbi de ofensiva generală, pretutindeni în lume, care „face să dispară teritorii locuibile și încă locuite, pentru a le transforma în verigi ale lanțurilor globale de producție și consum”, când se „înmulțesczonele de sacrificiu”?

Ce semnificație are declarația că „femeile” sunt fără trecut și fără istorie, în timp ce, în rândul femeilor, albele și rasializatele nu au nicăieri aceeași legitimitate? Scrierea trecutului și a istoriei femeilor rasializate nu a cunoscut aceeași traiectorie ca scrierea feminismului european, deoarece nu era vorba de același demers”