Anatomia diafragmei, precum şi patologia sa, este departe de a-şi fi „spus ultimul cuvânt”. Anatomia abordată clasic sau didactic poate avea aplicaţii medicale cu rezultate destul de limitate, iar imagistica şi chirurgia, care progresează în ritm atât de debordant, necesită deseori completări şi pre...

Anatomia diafragmei, precum şi patologia sa, este departe de a-şi fi „spus ultimul cuvânt”. Anatomia abordată clasic sau didactic poate avea aplicaţii medicale cu rezultate destul de limitate, iar imagistica şi chirurgia, care progresează în ritm atât de debordant, necesită deseori completări şi precizări ale unor noţiuni de anatomie, care ar trebui şi acestea aduse la zi. A completa unele cunoştinţe de anatomie, având ca sursă pacientul, este o practică nu numai periculoasă, ci şi una ce poate implica aspecte etice, mai ales în chirurgie. Studiile anatomice, pe arii topografice restrânse, pe un număr cât mai mare de cazuri (pentru variante), cu notarea unor parametri ai întregului corp (sex, vârstă, stare de nutriţie, măsurători antropometrice etc.), pot aduce un aport informaţional, cerut de disciplinele cu ritm accelerat de progres (imagerie, chirurgie). Încadrarea noţiunilor dobândite între cele de biologie a dezvoltării, genetică, biomecanică etc. aduc o nouă lumină asupra cauzalităţii fo