Fratii Karamazov (2 volume)

, ultimul şi cel mai complex roman al lui Dostoievski şi în acelaşi timp o chintesenţă a experienţei sale de viaţă, este povestea a patru fraţi şi a unui paricid. Fiecare dintre cei patru întruchipează o ipostază fundamentală a individului: Dmitri, cel mai în vârstă, reprezintă senzualitatea pătimaşă; Ivan este intelectualul, raţiunea; Aleksei (Alioşa), protagonistul romanului, e un simbol al trăirii spirituale şi al apropierii de Dumnezeu; iar Smerdeakov, cel de-al patrulea fiu, nelegitim, este slujitorul tatălui său şi dedicat sofismului, ceea ce îl va duce în final la sinucidere. Moartea neaşteptată a tatălui, moşierul Feodor Pavlovici Karamazov ─ zgârcit, amoral, desfrânat ─ aruncă suspiciuni asupra tuturor celor patru fraţi, deoarece fiecare dintre ei are motive întemeiate pentru a-i dori dispariţia, şi dă naştere la numeroase teorii, culminând cu un proces. În cele din urmă, soarta se dovedeşte potrivnică şi forţele destinului îi doboară pe Karamazovi, în vieţile lor împletindu-se tragedia, spaimele, atrocităţile, ura şi obsesiile. E un prilej pentru scriitor de a-şi enunţa convingerea că răul trebuie întotdeauna pedepsit, iar pedeapsa este de două feluri: legală şi morală (cea pe care individul şi-o dă singur şi care începe ca o revoltă a părţii sale bune). De altfel, întregul roman este o meditaţie filozofică asupra întrebărilor fundamentale ale umanităţii: existenţa lui Dumnezeu, liberul-arbitru, natura vinei. este sinteza finală, ce reia problemele-cheie din cărţile precedente, reformulează toate întrebările care l-au frămantat cândva pe scriitor şi încearcă să le soluţioneze prin prisma unei experienţe artistice totale.” – ION IANOŞI „Pentru prima oară, romanul sugerează ceea ce este dincolo de viaţa reală, psihologică, socială, istorică, banală, fără a recurge în acest scop la o imagistică pioasă, la mituri, la miraculos sau la o idealizare.” – R.M. ALBERES „Prin autorul , însuşi conceptul de devine un fel de pentru întreaga literatură a secolului...” – ELENA LOGHINOVSKI