Zece ingeri mititei. Lecturi pentru copii 6-14 ani

Editura: NICULESCU
An: 2018
Pagini: 80
Tip copertă: Paperback
ISBN: 9786063802089
ISBN-10: 6063802088
Categorii: Poezie

Descriere

Cu noul volum ZECE ÎNGERI MITITEI adresat celor mici (care l-au şi inspirat), Florentina Chifu reconfirmă din plin vocaţia şi harul poetic pe care i le-a dat Dumnezeu, fiindcă să scrii poezie pentru copii este, adesea, mult mai greu decât se crede, mai ales dacă intenţionezi să fii original, să atragi şi să placi cititorului acestui gen de literatură, cu îndelungate tradiţii la noi şi nu numai. Autoarea cărţii are o bogată imaginaţie, deţine din plin arta de „a se copilări”, de a se face înţeleasă şi iubită de cei cărora li se adresează, construind cu inspiraţie universuri şi lumi „ale boabei şi ale fărâmei”, cum ar fi zis Tudor Arghezi, poetul cu care Florentina Chifu se întâlneşte pe alocuri, prin viziune şi gingăşie, în paginile de faţă.Sunt poeme cu îngeri, altfel decât cele ale lui Vasile Voiculescu, dar şi poezii prin care, cu o baghetă magică, scriitoarea dă viaţă, vibraţie, culoare şi lumină unui spaţiu în care, unite prin dragoste şi prietenie, trăiesc laolaltă arbori şi animale, gâze şi „îngerei”, bunici, mame şi taţi, cuprinşi cu toţii parcă într-un carnaval al jocurilor, al iubirii şi, nu în ultimul rând, al unor vise pe cât de frumoase, pe atât de adevărate, morala şi învăţămintele fiind strecurate discret, fără didacticism şi ostentaţie.O carte luminoasă, inspirând optimism şi încredere, iubire faţă de tot ce vieţuieşte în univers, o carte ca o insulă de bucurie în lumea noastră, a celor mari şi a celor mici, tot mai stresată de ritmurile şi de neliniştile vieţii de azi. Şi, nu în ultimul rând, o carte căreia ilustraţiile foarte expresive ale lui Done Stan îi cresc valoarea şi-i deschid larg porţile către cititor.Florentin Popescu

Opiniile cititorilor

🔥
📚
💌

Fii primul care lasă un review!

Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.

Oferte Disponibile

Compară prețurile de la partenerii noștri și alege cea mai bună ofertă.
Libris

Libris

În stoc Cel mai bun preț
14,95
RON
Transport gratuit peste 135,00 RON
Actualizat: 15 minute în urmă
Librarie

Librarie

În stoc
22,13
RON
Transport gratuit peste 249,00 RON
Actualizat: 2 zile în urmă
Librariadelfin

Librariadelfin

În stoc
23,92
RON
Transport gratuit peste 300,00 RON
Actualizat: 23 ore în urmă
Elefant

Elefant

În stoc
25,00
RON
Transport gratuit peste 169,99 RON
Actualizat: 14 ore în urmă
Bookzone

Bookzone

În stoc
26,91
RON
Transport gratuit peste 200,00 RON
Actualizat: 25 minute în urmă