Farmecul acestei opere, evocand acea stranie luminozitate de clar-obscur a “noptilor albe” petersburgheze, este inca un moment care i-a asigurat durabilitatea de-a lungul deceniilor. Pentru Dostoievski a fost un climat necesar visatorului care nu traieste cu adevarat decat in aceste “nopti albe”, zi...

Farmecul acestei opere, evocand acea stranie luminozitate de clar-obscur a “noptilor albe” petersburgheze, este inca un moment care i-a asigurat durabilitatea de-a lungul deceniilor. Pentru Dostoievski a fost un climat necesar visatorului care nu traieste cu adevarat decat in aceste “nopti albe”, ziua, cu atmosfera ei cotidiana si cu preocuparile ei marunte, fiind ucigatoare pentru un fauritor de visuri si apare intotdeauna, nin scurte notatii, Trista, monotona, cu ploaie si ceata sau cu un asfintit de soare (momentul preferat in intreaga lui creatie), in consonanta cu starea sufleteasca a eroului.

Hieratismul viziunii lirice se asociaza cu perceperea sensibila a naturii umanizate, personificate (“Intaia noapte”). In ansamblu, acest scurt roman suna ca un poem in proza, amintind de Povestirile venetiene ale lui George Sand, pe care Dostoievski le denumise “adevarate poeme scrise intr-o forma de un farmec ireprosabil”. - Tamara Gane