Epoca revolutiilor. Progres si reactiune din 1600 pana in prezent - Fareed Zakaria
Progres si reactiune din 1600 pana in prezent
Descriere
Prima dată când Fareed Zakariaa atras atenţia asupra pericolului „democraţiei iliberale” a fost cu două decenii în urmă. Noua sa carte, bazată pe cercetări aprofundate şi discuţii cu oameni de stat, de la Emmanuel Macron la Lee Kuan Yew, abordează acum perioada complicată pe care o traversăm la nivel global comparată cu alte transformări majore prin care a trecut omenirea în epoca modernă, în speţă suma derevoluţii, inclusiv revoluţiile industriale din Marea Britanie şi Statele Unite, ce au făurit lumea în care trăim astăzi. Deşi au zdruncinat ordinea existentă şi le-au părut multora catastrofale, acesterevoluţiiau avut efecte benefice pe termen lung, ceea ce legitimează optimismul ponderat al autorului cu privire la viitor. Nu înseamnă însă că prezentul nu e mai puţin neliniştitor, căci este marcat la rândul lui derevoluţiide altă natură: globalizarea, tehnologia, identitatea şi geopolitica. În plus, după tiparul pe care îl identificăFareed Zakariaîn istorie, trăim într-o perioadă de recul al libertăţilor şi democraţiei după avântul şi progresul din anii ’90. În final, volumul explică de ce se întâmplă acest lucru în contextul marilor provocări cu care se confruntă lumea actuală, nu doar tehnologice şi economice, ci şi de reafirmare a identităţilor tribale şi a suveranismului agresiv.* „Puţini gânditori pot înţelege complexitatea acestui moment, dar Fareed Zakaria o face cu măiestrie.”* (Wall Street Journal)
-
„Cartea lui Zakaria reprezintă o încercare de a distinge între revoluţiile care au inspirat reacţii termostatice şi revoluţiile ce au avut efecte durabile.”* (New Yorker)
-
„Zakaria atrage atenţia asupra revoluţiilor care se derulează prea rapid şi care dislocă prea mulţi oameni; acum pare că tocmai asta nu a mers bine în ultimii 40 de ani în ceea ce priveşte ascensiunea economiei globale.”* (New York Times)
Opiniile cititorilor
Fii primul care lasă un review!
Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.
Ai deja cont? Conectează-te aici.