Nici moartea artei nici aceea a istoriei artei nu sunt fenomene brute şi valabile per se. O teză curajoasă, aceea că arta este inepuizabilă, care arată că tot jocul de cuvinte al postmodernității – non-artă, anti-artă, bad painting, bad art, shock art, artă anti-artă – reprezintă, de fapt, momente a...

Nici moartea artei nici aceea a istoriei artei nu sunt fenomene brute şi valabile per se. O teză curajoasă, aceea că arta este inepuizabilă, care arată că tot jocul de cuvinte al postmodernității – non-artă, anti-artă, bad painting, bad art, shock art, artă anti-artă – reprezintă, de fapt, momente ale subiectivității, propune inversarea unui raport de forțe prin care nu arta defineşte statutul creatorului său, ci autorul ajunge să instituie, discursiv şi material, un obiect generat ca fiind artă. Oana Camelia ŞERBAN

În această artă inepuizabilă, noul este conceput nu în sensul unei „furii” moderne pentru originalitate aşa cum remarca Nietzsche despre epoca sa, ci rezultat al spiritului viu, liber, ale cărui energii creatoare sunt infinite, care creează astfel noi posibilităţi de apariţie. Eva IVAN-HAINTZ