Într-o cultură mercantilă și narcisică, puțini mai reușesc să trăiască o iubire împlinită și autentică, stabilă și satisfăcătoare. Și aceasta, pentru că uităm adesea că iubirea, ca orice fel de „artă", are nevoie de exercițiu și răbdare, de concentrare și determinare. În această carte clasică, ...

Într-o cultură mercantilă și narcisică, puțini mai reușesc să trăiască o iubire împlinită și autentică, stabilă și satisfăcătoare. Și aceasta, pentru că uităm adesea că iubirea, ca orice fel de „artă", are nevoie de exercițiu și răbdare, de concentrare și determinare. În această carte clasică, Fromm explorează diversele chipuri ale iubirii, începând cu forma ei romantică (adesea greșit înțeleasă), continuând cu dragostea fraternă și cea erotică și încheind cu iubirea de sine și de Dumnezeu, precum și cu dragostea pentru părinți și copii. Scris cu jumătate de secol în urmă, acest ghid al îndrăgostitului rătăcit este mai actual ca oricând, oferind, într-un limbaj limpede, căi spre un plus de intimitate, de pasiune și de rezonanță afectivă. Lecția lui Fromm este că iubirea începe prin a oferi ceva celui drag (bucurie, înțelegere, umor, curiozitate sau chiar tristețe), prin a dărui „toate expresiile a ceea ce este viu în noi".

• În anii 1970, am fost adeseori martor al felului deosebit în care Fromm își exprima iubirea. O simțeam în felul în care începea o conversație cu cineva. Și, mai presus de toate, o simțeam în felul în care se raporta la soția lui, Annis: când o săruta în lift, când își lua rămas bun, când o privea și o atingea. Capacitatea lui Fromm de a dărui iubire poate fi resimțită chiar și azi de cei care citesc Arta de a iubi.–Rainer Funk, psihanalist și fost asistent al lui E. Fromm Iubirea nu este în primul rând o relație cu o anumită persoană. Ea este o atitudine, o orientare a caracterului care determină relaționarea unei persoane cu lumea ca întreg și nu doar cu un unic „obiect" al iubirii. Dacă cineva iubește doar o altă persoană și este indiferent față de restul semenilor săi, iubirea sa nu este iubire, ci atașament simbiotic sau autocentrare amplificată.*–** Erich Fromm**