**Planificarea „lichidării” Bisericii Române Unite **În acest volum 8 prezentăm planul, de proveniență stalinistă, proiectat în vederea „lichidării” Bisericii Greco‑Catolice din România. Pe parcurs, va trebui să facem referiri și la modul în care a fost aplicat acest plan. Dar prezentarea efectivă a...

**Planificarea „lichidării” Bisericii Române Unite **În acest volum 8 prezentăm planul, de proveniență stalinistă, proiectat în vederea „lichidării” Bisericii Greco‑Catolice din România. Pe parcurs, va trebui să facem referiri și la modul în care a fost aplicat acest plan. Dar prezentarea efectivă a desfășurării „lichidării” pe teren se va face în volumul 9.

Subliniem încă de la început faptul că evenimentele descrise în volumele 8 și 9 s-au desfășurat doar între anii 1944 și 1948.

De ce trebuie dovedită și înțeleasă persecuția din ură față de credință, care a dus la moartea episcopilor greco‑catolici?

a) În primul rând, este o cerință seculară a Bisericii:

Este bineînțeles necesar să se găsească dovezi de necontestat asupra disponibilității pentru martiriu, pentru vărsarea sângelui, ca și asupra acceptării lui din partea victimei, dar este tot atât de necesar să apară, direct sau indirect, însă întotdeauna într‑un mod moralmente sigur, acel* odium fidei * [„ura față de credință”] din partea persecutorului. În lipsa acestui element, nu va fi un martiriu veritabil, conform doctrinei teologice și juridice dintotdeauna a Bisericii.[1]

b) Deoarece persecuția a avut loc la mai multe niveluri, care nu se disting cu ușurință.

Astfel, în urma analizei documentelor și a mărturiilor, s‑a ajuns foarte repede la concluzia că a existat mai întâi o persecuție împotriva Bisericii Române Unite cu Roma (a Bisericii Greco‑Catolice din România) în ansamblul său, iar în cadrul acesteia, unul dintre obiective a fost persecuția împotriva întregului Episcopat, prelungită apoi cu persecuția particulară împotriva fiecărui episcop în parte, până la moartea acestuia.

c) Deoarece înțelegerea persecuției permite înțelegerea cauzei pentru care și-au dat viața episcopii.

În acest sens, există o opinie după care suferința din anchetă sau moartea într‑o închisoare comunistă (cu regim de exterminare) sunt suficiente pentru a dovedi martiriul. Un răspuns clasic la această opinie este dat de Sfântul Toma din Aquino (1225‑1274) în comentariul său la Epistola către Efeseni (3,1): „Nu pedeapsa îl face pe martir, ci cauza […]”[2]. Or, cauza pentru care au murit episcopii se poate clarifica doar dacă se înțelege persecuția.