În grupul protagonistelor optzeciste, Elena Ştefoi este cea mai puţin „imaginativă” şi cea mai puţin dispusă la fiziologizarea angoaselor, dar, în schimb, cea mai iritată moral şi cea mai potrivită pentru transcrierea nud „realistă” a notaţiilor şi pentru intelectualizarea afectelor. Asta face ca po...

În grupul protagonistelor optzeciste, Elena Ştefoi este cea mai puţin „imaginativă” şi cea mai puţin dispusă la fiziologizarea angoaselor, dar, în schimb, cea mai iritată moral şi cea mai potrivită pentru transcrierea nud „realistă” a notaţiilor şi pentru intelectualizarea afectelor. Asta face ca poezia ei să fie mai puţin viscerală, să răscolească mai puţin prin straturile materialităţii propriu-zise şi să-şi satisfacă nevoia de concret mai degrabă printr-o sistematică materializare a abstractului, decît printr-o imaginaţie aventurată direct în elementar. Dar, totodată, animată în primul rînd de trauma morală, să aibă o atitudine mai unitară, mai lineară chiar, concretizată (şi) în cicluri atitudinale care traversează volumele şi se completează de la unul la altul.

Al. Cistelecan