Unul din cei mai importanți filosofi ai secolului al XX-lea, Edmund Husserl a adus mari contribuții în varii domenii precum logica, filosofia științei sau epistemologia.

Unul din cei mai importanți filosofi ai secolului al XX-lea, Edmund Husserl a adus mari contribuții în varii domenii precum logica, filosofia științei sau epistemologia.

Prin ideea de „filosofie ca știință riguroasă” – adică a delimitării prin reducție a ceea ce este, în orice știință, prin descoperirea principiilor de bază –, Husserl a oferit o metodă de lucru nouă, în toate sectoarele creației.

Vol. „Conferinţe pariziene şi alte scrieri filosofice - Edmund Husserl” – prin atenta traducere a prof. Alexandru Boboc – reprezintă o introducere în sistemul de gândire al acestui mare filosof.

În „Conferinţe pariziene” – de exemplu – Husserl afirmă că Rene Descartes a exercitat o acţiune hotărâtoare asupra sensului fenomenologiei. Mai mult, ca un omagiu adus autorului „Discursului asupra metodei”, Husserl consideră fenomenologia ca fiind un nou cartezianism, un cartezianism al secolului XX.

Edmund Husserl (1859- 1938) a fost un filosof austriac, creatorul fenomenologiei moderne –

sistem de gândirea ce a jucat un rol hotărâtor în istoria filosofiei. Gândirea lui Husserl a influențat profund peisajul filosofiei secolului XX, rămânând o figură notabilă în filosofia contemporană, și nu numai.

Husserl a studiat matematica sub îndrumarea lui Karl Weierstrass și Leo Königsberger, și filosofie în antenția lui Franz Brentano și Carl Stumpf.

În 1933, din cauza legilor rasiale, fiind născut dintr-o familie evreiască, a fost expulzat din biblioteca Universității din Freiburg și luni mai târziu și-a dat demisia din Deutsche Akademie.

Edmund Husserl este unul din cei mai importanți filosofi ai secolului al XX-lea. Acest mare gânditor și-a propus să restabilească locul central al filosofiei în domeniul ştiinţelor, pornind de la ideea că filosofia trebuie interpretată ca o „ştiinţă riguroasă“.

Opere principale: Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie, 1913; Formale und transzendentale Logik, 1929; Méditations cartésiennes, 1931; Die Krisis der europäischen Wissenschaften und die transzendentale Phänomenologie, 1936.