Exegezele din aceasta carte deconstruiesc discursul unor publicistii care m-au atras prin ce si, mai cu seama, cum au scris, cei care au incercat, cu varii performante, sa practice gazetaria ca si cum ar fi literatura.

Exegezele din aceasta carte deconstruiesc discursul unor publicistii care m-au atras prin ce si, mai cu seama, cum au scris, cei care au incercat, cu varii performante, sa practice gazetaria ca si cum ar fi literatura.

Sint autori fie din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, fie din perioada interbelica, aceasta din urma cu luminisul numit „tinara generatie", iesita din scoala de filosofie (singurul proiect din cultura romana) si de publicistica a lui Nae Ionescu.

Alaturi de M. Eminescu, intiiul gazetar roman profesionist, hermeneutica se opreste la Caragiale, O. Goga, D.D. Rosca, Mircea Vulcanescu, Petre Pandrea, Mircea Eliade si Sandu Tudor, un decupaj, desigur, subiectiv de nume si teme.

Cei opt autori au fost, intre altele, teme de curs pentru promotiile de gazetari ale Facultatii de Jurnalistica din Sibiu (1992-2015), carora le-am inoculat provocarea si obsesiile mele si care au inteles deplin ca numai citind si recitind textele unui gazetar (nicidecum doar comentariile despre, oricit ar fi de pertinente), se pot convinge de lexicul, gramatica si stilul compozitiei, de elocinta si retorica silogismelor, de cita originalitate are acel discurs publicistic.

Partea din urma a antologiei cuprinde texte despre presa care bolboroseste cuvinte ininteligibile, cu personaje care minuiesc deficitar limba romana („impostura lingvistica"), cu texte mizgalite al caror sistem osos sufera si de „osteoporoza morala", cu jurnalisti scosi pe „repede inainte" si care livreaza, finalmente, o presa bulevardiera, crismarita, care trancaneste. (Autorul)