Constantin Tanase. Un om serios - Dorina Rusu

„Revista e un spectacol pentru toată lumea, de asta o iubesc. Nu trebuie să fii cult şi sensibil ca să o pricepi sau să ai şcoli înalte. Îmi place limbajul ei simplu şi direct. Cred că pentru oameni e important să le înţeleagă cineva necazurile şi să vorbească despre ele. Când râd şi fac haz de necaz pe scenă, le fac viaţa mai uşor de suportat. Cred că revistele pe care le facem noi sunt un fel de gazete vorbite, iar cupletele sunt ca nişte cronici. Cu cât sunt mai actuale şi mai pline de spirit, cu atât sunt mai bune. Poate pentru alţii pare o treabă neserioasă, dar mie îmi place că revista se ocupă de actualitate şi că orice om se poate regăsi în temele ei. Ştiu că teatrul de revistă nu e Shakespeare. Este numai istoria unei clipe. Dar când spun un cuplet şi văd oamenii că freamătă, simt că sunt viu şi că fac ceva folositor.”

Născut pe 5 iulie 1880 la Vaslui, Constantin Tănase a arătat, de mic, talent de comedian. După ce vedea spectacole ale trupelor de teatru aflate în turneu, le juca în curtea casei sau în poiată, împreună cu o trupă alcătuită din câţiva prieteni. După terminarea liceului, a fost învăţător în Hârşoveni şi Curseşti, în apropiere de Vaslui. Deşi iubit de copii, a considerat că nu are vocaţie de învăţător şi s-a înrolat voluntar în armată, în Regimentul I Geniu din Bucureşti.

A organizat primul teatru ostăşesc şi a ţinut spectacole pentru soldaţi în curtea regimentului. A intrat apoi la Conservator, la clasa de comedie, unde a studiat sub îndrumarea lui Constantin Nottara. A terminat studiile în 1905 şi a jucat în mai multe trupe de teatru particulare. A participat la campaniile armatei române din al Doilea Război Balcanic, apoi la Primul Război Mondial, în care a jucat spectacole pe front şi în spitale, pentru a ridica moralul trupelor şi al răniţilor. În 1919, împreună cu mai mulţi prieteni, a înfiinţat Teatrul de revistă Cărăbuş.

Cupletele în care vorbea despre necazurile oamenilor simpli şi în care făcea glume pe seama tuturor politicienilor, curajul, spiritul de aventură, inteligenţa cu care şi-a condus teatrul l-au transformat în cel mai cunoscut şi mai iubit actor din România acelor vremuri. A preţuit foarte mult libertatea de a putea râde de oricine şi s-a confruntat atât cu cenzura dreptei, începând cu 1938, cât şi cu aceea a sovieticilor, imediat după 23 august 1944. A murit pe 29 august 1945, la şaizeci şi cinci de ani, în condiţii încă nu pe deplin elucidate.