Aceasta dragoste care ne leaga

Tragedia vieții Ecaterinei Bălăcioiu‑Lovinescu și sfâșietoarea poveste de dragoste dintre ea și fiica ei, Monica Lovinescu – „această dragoste care ne leagă”, după cum repetă cele două ca într‑un canon –, romanul vieții lor în comunism și fresca unei epoci pline de violență și abuzuri.

Descriind legătura puternică dintre o mamă – Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (1887–1960), fosta soție a criticului literar Eugen Lovinescu – și fiica ei – Monica Lovinescu (1923–2008), unul dintre cei mai vocali opozanți ai regimului comunist, stabilită în Franța încă din 1947 –, Doina Jela prezintă ororile regimului comunist, nemilos cu cei pe care îi socotea „dușmanii” săi.

Autoarea arată în detaliu cum, în jurul Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, o pensionară cu o existență discretă, începând din 1955, Securitatea, ca un păianjen dibaci și neobosit, a țesut o pânză de agenți și informatori și și-a mobilizat toate forțele împotriva „prăzii” sale. Telefonul era ascultat în continuu, iar ieșirile ei zilnice, supravegheate cu mare atenție. S-a recurs la toate metodele: șantaj, amenințări, promisiuni mincinoase, îndemnuri „binevoitoare”. Totul cu un singur scop: ca mama să-și trădeze fiica, cerându-i să revină în țară. Ecaterina Bălăcoiu-Lovinescu a rezistat tuturor tentațiilor, în schimb, a plătit scump: a fost arestată în 1958, condamnată la 18 ani de temniță grea pentru „discuții dușmănoase la adresa regimului democrat” și închisă, la vârsta de 71 de ani, la Malmaison, Uranus, Jilava, Văcărești. A murit la penitenciarul spital Văcărești.

„Noua versiune a necesitat note de subsol abundente și două adăugiri, plasate la sfârșitul listei de Anexe a volumului, referitoare la informațiile inedite apărute între timp. Prima este reprezentată de scurtul interviu cu unul dintre descendenții familiei Pleșoianu‑Bălăcioiu, din care provine Ecaterina Bălăcioiu‑Lovinescu, anume nepotul de soră, văr de‑al doilea al Monicăi Lovinescu, doctorul Liviu Mureșan, care trăiește la Cluj. [...] Un alt aspect al noutăților apărute în cei 18 ani trecuți de la prima ediție îl privește pe Virgil Ierunca. [...] Documente descoperite în arhivele Securității inaccesibile la data când eu am scris cartea au scos acum la iveală josnica presiune exercitată de Securitate asupra familiei Untaru. Documentele găsite de Clara Mareș [...] sunt adăugate tot în Anexe. Încărcătura lor emoțională este cu totul specială, iar ele întregesc portretul lui Virgil Ierunca și îi conferă acestuia, prin discreția, devotamentul, dragostea și sprijinul lui, o aură luminoasă.” Doina Jela, Câteva precizări la a treia ediție

Volumul cuprinde Câteva precizări la a treia ediție, un Cuvânt introductiv la ediția a doua (2005), un Epilog cu biografiile agenților Securității implicați în evenimentele descrise în carte, o serie de Documente neprelucrate și necomentate și un Indice de nume.

• „Este un imn adus Mamei, cu o finețe psihologică, un rafinament al analizei și în același timp un patetism firesc, care bineînțeles m-a covârșit.” Monica Lovinescu, Jurnal, 1996, 1997

• „Am găsit în cartea aceasta, efectiv, toate elementele unei tragedii stricto sensu, o tragedie personală înscrisă în tragedia unei epoci și în tragedia literaturii române postbelice.” Matei Călinescu, Revista 22, nr. 24, 1998