Cartea pe care o țineți în mână e tot ce poate fi mai aproape de un proces al comunismului românesc, în accepțiunea morală și istorică. La peste 35 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, cu excepția raportului Comisiei Tismăneanu și a câteva inițiative private curajoase, comunismul riscă să scape...

Cartea pe care o țineți în mână e tot ce poate fi mai aproape de un proces al comunismului românesc, în accepțiunea morală și istorică. La peste 35 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, cu excepția raportului Comisiei Tismăneanu și a câteva inițiative private curajoase, comunismul riscă să scape basma curată la judecata istoriei, deși a făcut în România în jur de 800.000 de victime, dintre care 100-150.000 de morți.

Astăzi, nici vinovații, nici victimele nu mai au cum vorbi într-o sală de tribunal. O fac însă în paginile volumului lui Dennis Deletant, care, ținând seama de anvergura și acribia documentării, are toate șansele să devină o monografie definitivă a comunismului românesc. Sursele vii sau de arhivă pe care le-a consultat istoricul timp de mai multe decenii alcătuiesc un tablou complet și apăsător al celor peste 40 de ani de dictatură comunistă din România și demontează multe „adevăruri“ folclorice care continuă să circule, în lipsa unei lucrări de referință – precum acela că regele Mihai i-ar fi dat pe Ion și Mihai Antonescu pe mâna comuniștilor sau că Gheorghiu-Dej ar fi fost un politician rudimentar, cvasianalfabet.

Oricât de apropiat ar fi Dennis Deletant de România, privirea detașată a cercetătorului străin obiectivează și contextualizează lucrurile, conferind narațiunii istorice calmul necesar înțelegerii profunde.

„Implicarea mea în studiile românești s-a produs la jumătatea anilor 1960, cu studiul limbii și literaturii, și a ajuns să se extindă în mod natural la istorie și cultură, ca întreg. Studiul detaliat desfășurat pe parcursul a mulți ani s-a combinat cu experiențele proprii. Cercetările mele se bazează nu numai pe surse primare, ci și pe contactele mele cu disidenții, mai ales poeți și critici, care au apărut pe scena publică în stadiile târzii ale regimului Ceaușescu. Nu e de mirare că am devenit persona non grata pentru regim în ultima parte a anului 1988. După Revoluția din 1989, acest gen de identificare morală cu societatea – în cel mai larg sens al acesteia – mi-a deschis uși care erau închise celor mai mulți dintre cercetătorii autohtoni și «occidentali». Investigațiile mele cu privire la aparatul de securitate și conexiunile lui cu conducerea politică reflectă aceste experiențe… Vizitatorii României de azi vor găsi încă destule vestigii ale moștenirii regimului Ceaușescu, printre care, mai ales, monumentala Casă a Poporului din centrul Bucureștiului, cea mai mare clădire din Europa, și fabricile abandonate rezultate din efortul de industrializare al regimului. Mai puțin vizibile sunt cicatricile psihologice rămase în urma regimului său represiv. Această carte încearcă să ofere o radiografie a lor.“ — DENNIS DELETANT