Societatii romanesti ii vine tot mai greu sa-si dea seama catre ce se indreapta. De indreptat, ne indreptam noi undeva, dar unde? Parc-am fi intr-un tren de noapte, care, vorba premierilor de odinioara, colac peste pupaza a mai intrat si intr-un tunel. Se trezeste cate unul, se uita nauc pe geamul a...

Societatii romanesti ii vine tot mai greu sa-si dea seama catre ce se indreapta. De indreptat, ne indreptam noi undeva, dar unde? Parc-am fi intr-un tren de noapte, care, vorba premierilor de odinioara, colac peste pupaza a mai intrat si intr-un tunel. Se trezeste cate unul, se uita nauc pe geamul aburit, in intuneric, si intreaba cascand: Da` pe unde suntem aici?” “Taci naibi si dormi” ii raspund ceilalti, somnorosi. “Ajungem noi undeva”. Conductorul, caruia nu intamplator ii se spune si “nasul”, nu mai trece demult sa-i lumineze, iar pana la mecanicul de locomotive e greu de ajuns, te mananca acarii. Mai bines tai ghemuit la caldurica, pe bancheta, cu genunchii la gura. O opri undeva, candva, cumva si mocanita asta.