Cum sa gandesti ca Sigmund Freud - Daniel Smith

Editura: Editura For You
An: 2024
Pagini: 176
Tip copertă: necartonata
ISBN: 9786066396677
ISBN-10: 6066396676
Categorii: Filosofie

Descriere

Află secretele minții de la părintele psihanalizei!

Teoriile lui Sigmund Freud, unul dintre cei mai importanți gânditori ai ultimilor 200 de ani, au redefinit domeniile neurologiei și psihoterapiei și modul în care vedem mintea umană. Majoritatea disciplinelor psihanalitice își au originea în ideile sale îndrăznețe.

Însă cel mai mare succes al său a constat în răspândirea în cultura populară a unor concepte din psihoterapie. Complexul lui Oedip, transferul, inconștientul, reprimarea, asocierea liberă, libidoul – iată numai câteva dintre ideile freudiene care au pătruns în conștiința publică.

Fascinanta carte „Cum să gândești ca Sigmund Freud” examinează ideile și viața lui Freud, un om care s-a luptat cu propriile nevroze în timp ce încerca să le înțeleagă pe ale altora. Descoperă motivațiile și modul de gândire ale acestei persoane care a îndrăznit să abordeze probleme de care alții se temeau și cum a încercat să transforme ceea ce era un studiu tulbure într-o știință adevărată. Prin această carte, și tu poți gândi ca omul care a ajuns să înțeleagă condiția umană mai bine decât oricare altul!

Daniel Smitheste autor de nonficțiune, editor și cercetător. A scris peste 30 de cărți pe diverse teme, traduse în 25 de limbi.

Este și scenarist pentru Noiser, producător de podcasturi documentare istorice premiate.

De peste 20 de ani, Dan scrie pentru The Statesman’s Yearbook, ghid geopolitic despre fiecare țară din lume, publicat anual timp de peste 150 de ani.

În seria de cărți* Cum să gândești ca...* a mai scris și despre Steve Jobs, Nelson Mandela, Winston Churchill, Leonardo da Vinci, Bill Gates, Stephen Hawking și Barack Obama, printre alții.

Opiniile cititorilor

🔥
📚
💌

Fii primul care lasă un review!

Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.

Oferte Disponibile

Compară prețurile de la partenerii noștri și alege cea mai bună ofertă.

Elefant

În stoc Cel mai bun preț
26,00 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 169,99 RON
Actualizat: 6 ore în urmă

Librariadelfin

În stoc
28,13 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 300,00 RON
Actualizat: 7 ore în urmă

Librarie

În stoc
28,50 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 249,00 RON
Actualizat: 3 luni în urmă

Librex

În stoc
30,40 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 199,00 RON
Actualizat: 4 ore în urmă

Cartepedia

În stoc
40,17 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 160,00 RON
Actualizat: 1 lună în urmă

Libhumanitas

În stoc
40,17 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 149,00 RON
Actualizat: 1 săptămână în urmă

Libris

În stoc
40,18 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 135,00 RON
Actualizat: 53 minute în urmă