Poemele sociale ale lui Daniel Ionita sunt marturia unei prezente extrem de vii, de bine ancorata in vartejul de relatii, conexiuni si (dez)acorduri ale lumii contemporane. O imagerie fastuoasa, de sorginte romantica, aluziva, pune poetul la cale in poemele sale de dragoste. Poemele cu tenta religio...

Poemele sociale ale lui Daniel Ionita sunt marturia unei prezente extrem de vii, de bine ancorata in vartejul de relatii, conexiuni si (dez)acorduri ale lumii contemporane. O imagerie fastuoasa, de sorginte romantica, aluziva, pune poetul la cale in poemele sale de dragoste. Poemele cu tenta religioasa sunt scrise pe ton de conversatie. Dialogul e viu, ardent, patimas, caci, daca ar fi sa pogoare din ceruri, cu siguranta Iisus ar fi rastignit a doua oara. Nici mistic, nici apologet, nici predicator, nici versificator cuminte al unor scenarii biblice, poetul e o fiinta problematizanta. Ca o dominanta a acestui tip de lirism se rostuieste limpiditatea; o claritate suprafireasca aureoleaza poemele, una care pe genialoizii autohtoni, obisnuiti sa delireze incontrolat, i-ar oripila. Un poet plin de vitalitate, creator al unui lirism problematizant, care pune la bataie ironia si autorironia, sarcasmul si ludicul si care stie sa-si administreze inteligent averea textuala, asa ni se revela Daniel Ionita, poetul de la antipozi, care nu si-a renegat patria, nici limba patriei, dimpotriva, continua sa scrie in limba strabunilor si sa aduca servicii uriase culturii romane fara sa astepte nici un fel de recompensa.