Intr-o priveliste, liniile care despart au si calitatea de a uni. Rare (dar cu atit mai apreciate de privitori) sint situatiile cind o linie care desparte si uneste are glas. O asemenea linie se numesteorizont verbal, iar actiunea ei se cheama orizontare. Orizontarea nu este altceva decit organizare...

Intr-o priveliste, liniile care despart au si calitatea de a uni. Rare (dar cu atit mai apreciate de privitori) sint situatiile cind o linie care desparte si uneste are glas. O asemenea linie se numesteorizont verbal, iar actiunea ei se cheama orizontare. Orizontarea nu este altceva decit organizarea unui spatiu prin cuvinte. Dintre cuvintele folosite la orizontarea lumii, trei au patruns in limba romana (aduse de pribegii orizontali in traiste) si s-au stabilit aici. Primul este prunc, folosit cind un sir de munti intilneste bolta si o impunge. Ca sa n-o rupa (fiindca s-ar crea un clivaj intre compartimente), orizontul verbal intervine cu vorba. El spune prunc si un tampon de nori se naste, creste si se asterne, unind virfurile muntilor cu poala boltii, intr-un contact fara asprime. La celalalt capat al spectrului sonor se aude cuvintul porunca, rostit pentru a desparti apele de uscat, care altfel s-ar impreuna intr-un mil. Iar ultimul este crocodil, spus incet pe un cimp medical, printre cabluri.