"Eram mic, să tot fi avut vreo șase anișori când mamaica, mamă mamei, m-a luat de la țară, din mica comună de pe atunci din munții Buzăului, Nehoiu, că să mă ducă la București să-nvat carte. N-aveam de unde să știu, crescut acolo în oază de fericire a copilăriei mele, înconjurat de munții aceia...

Descriere

"Eram mic, să tot fi avut vreo șase anișori când mamaica, mamă mamei, m-a luat de la țară, din mica comună de pe atunci din munții Buzăului, Nehoiu, că să mă ducă la București să-nvat carte. N-aveam de unde să știu, crescut acolo în oază de fericire a copilăriei mele, înconjurat de munții aceia, plini de taine nespovedite ce respirau deopotrivă sălbăticie și libertate, că mă născusem într-un popor, care de-a lungul existenței sale crease probleme așa de „grave" omenirii împiedicând-o de la un destin luminos!

Tot ce știam atunci era că familia mea, adică mama și tata, hotărâseră că spre binele meu, era necesar să fiu luat în grijă de mamaica, care locuia la București și-acolo să-ncep școală, pentru a putea învață mai bine.

Ce mirare pentru copilașul acela de șase ani, care eram pe-atunci, venit brusc din mijlocul munților care semănau cu niște valuri imense verzi, încremenite de un zeu, că pedeapsă că îndrăzniseră să se ridice până la cer și de pe marginea acelui rău furtunos, Buzaul, ce-și prăvălea valurile nervoase printre stâncile și bolovănii ieșiți în cale că o herghelie de căi sălbatici, galopând înnebuniți de atâta libertate, atunci când în față lui se așternu o lume total străină. Ochii lui se forțau să vadă lucruri noi, care nu știu de ce, parcă dintr-un început îi oboseau sufletul cu un fel de tristețe tăcută ce semăna cu suspinul înfundat al unei suferințe îngropate într-un mare adânc de amar sufletesc. Uriași triști, născuți suferinzi și condamnați definitiv să trăiască o viață cenușie, erau blocurile! Case imense puse una peste alta, cutii de ciment pline de igrasie sufletească ce adăposteau jucării singure, aruncate de cei care le folosiseră în groapă unui cumplit destin comun al suferinței. Ferestrele blocurilor aveau ceva din privirea ultima a bolnavilor deznădăjduiți. Dincolo de ele, în tăcere pâlpâia cu vulnerabilitatea candelei rămasă fără ulei, existența nefericită a oamenilor. Ajunsesem în București, capitala țării!"

Descoperă mai multe cărți scrise de Dan Puric

Dacă ți-a plăcut cartea Să fii român!, scrisă de Dan Puric, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Dulci. Jurnalul unui câine scris de un Puric Dan , Compania Dan Puric

Lacrima iubirii , Compania Dan Puric

Vezi mai mult