Publicata in urma cu destui ani la o editura prea putin vizibila, aceasta carte incheie o etapa a stradaniilor mele de a deslusi cate ceva din ascunzisurile fenomenului moral. Nucleul acestei monografii se gaseste in teza mea de doctorat, sustinuta in anul 1990 la Facultatea de Filosofie a Universit...

Publicata in urma cu destui ani la o editura prea putin vizibila, aceasta carte incheie o etapa a stradaniilor mele de a deslusi cate ceva din ascunzisurile fenomenului moral. Nucleul acestei monografii se gaseste in teza mea de doctorat, sustinuta in anul 1990 la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti, sub indrumarea profesorului Niculae Bellu. Acesta mi-a incredintat o misiune aparent imposibila: desprinderea unor clarificari de natura ontologica din textele fundamentale ale metaeticii. Foarte influenta timp de cateva decenii postbelice, metaetica intrase deja intr-un vizibil declin, fiind tot mai evidenta epuizarea resurselor filosofiei analitice de a mai produce ipoteze si metode cu adevarat inovatoare pe taramul eticii.

Am scris lucrarea si cu speranta, macar in parte implinita, ca scoaterea la iveala a unora dintre presupozitiile ontologice tacite ale metaeticii ar putea sa ofere posibilitatea de a descoperi in rezultatele discursului analitic anumite clarificari semnificative pentru metafizica moralei. De aici si titlul cartii: Pretexte metaetice, intrucat intentia mea nu a fost aceea de a ramane pe taramul filosofiei limbajului moral, sedus de acest „joc cu margele de sticla“, ci am urmarit tot timpul sa vad cum si in ce masura metaetica poate fi un instrument util pentru a spori adancimea raspunsurilor date interogatiilor durabile si esentiale ale filosofiei morale. Nu am privit nici o clipa jocul logico-semantic al metaeticienilor de frunte ca pe un scop in sine, ci am cautat in el o oglinda cu valuriri aparte, in care categoriile eticii se reflecta din unghiuri si cu contururi de nevazut din perspectiva metafizicii traditionale a moralei – si ea orbita, la randul ei, de o presupozitie falsa: ideea ca limbajul este un instrument docil, transparent, in care ideile se toarna cu lejeritate, firesc si neproblematic, inteligibilitatea discursului etic fiind spontan si pe de-a-ntregul de la sine inteleasa.