Alesul

„Dan Coman este un poet de o exuberanţă rece, poemele lui îşi au originea în acea plantă care «creşte în cap» şi care se aşază peste acoperişurile Bistriţei ca ramurile unei jungle artificiale, din lame de cuţit, care «halesc tot oxigenul». Poezia lui Dan Coman e una claustrofobică, htonică, spaţiul în care evoluează animalele lui totemice e închis, apăsător, greu, e «In cealaltă parte», acolo unde respiraţia nu e decât un act mimat. Am senzaţia din ce în ce mai pregnantă că Dan Coman este genul de poet care decupează din când în când fragmente dintr-un text interminabil, aflat în flux continuu, şi pe care-l muzicalizează şi-l predă cu regret hârtiei. Poemele lui, aflate într-o curgere constantă dinspre anul cârtiţei galbene spre Insectarul Coman, par concesii făcute unei cutume editoriale, fără a exista o legătură esenţială între motorul care le pune în mişcare şi existenţa lor finită. Sunt solilocvii care-şi capătă sensul dacă le integrezi în mecanismul acela al curgerii continue din propria lor lume. Trebuie să ajungi să trăieşti în capul lui Dan Coman pentru a decodifica aceste glosolalii. Iar accesul, interzis prin excelenţă, se face, paradoxal, tot prin text.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)