Dumnezeu a trântit telecomanda

„Pe strada si prin studiouri de televiziune, oamenii ii zic „domn´ professor“. Lui Cristian Preda, din cate stiu, acesta este apelativul care-i place cel mai mult. Pe buna dreptate, caci i se cuvine pe deplin, n-ar vrea sa-l piarda in ruptul capului. Cred ca a scris aceasta carte ca pe o incercare de a si pastra identitatea profesionala si intelectuala. Cristian Preda a putut-o scrie, text cu text, pentru ca a decis sa nu se piarda pe sine in lupta de sacali debusolati cu orgolii de lei strategici zisa, pe la noi, politica. Iar cand un intelectual face politica, este aproape imposibil sa mai fie el insusi. Lucid, Cristian Preda face un efort admirabil sa pastreze viu ceva ce politica ucide: inteligenta onesta si privirea fireasca. De-ar fi doar asta, cartea tot interesanta ar fi, doar ca e mai mult. Aici, Cristian Preda nu salveaza doar pe profesorul care este, ci pe intelectualul care a fost.

Se tot spune ca un intelectual care isi pierde capacitatea de a fi uimit de lumea din jur si-a pierdut spiritul. Esti viu intelectualmente daca lumea te uimeste zi de zi, ceas de ceas, fotograma cu fotograma , caci aceasta e conditia fundamentala pentru a o putea intelege. Tocmai asta ucide haina insangerata de Nessus a politicii in intelectualii care ii devin slujbasi — ii transforma din fiinte cu splendide insusiri de uimire in indivizi certi si stramti. De la Platon la Jeanne Hersch, legatura dintre uimire si gandire a fost definitiv dovedita. Cartea aceasta nu doar relegitimeaza un excelent profesor, ci regenereaza in Cristian Preda ceva mult mai puternic si mult mai frumos: forta uimirii proaspete. Cristian Preda a dorit sa ne faca sa nu uitam ca e profesor si a reusit mult mai mult recuperandu-si spiritul. Si de aceea, cartea este o bucurie.“ - Sever Voinescu