Poemele lui Cristian Muntean din acest volum, Oglindiri in acuarela, sunt reflectari secunde, barbiene, ale creatiei in integritatea ei. Pana si titlul fiecarui poem, incepand cu cele din volumul precedent, Semne de carte, nu mai striveste textul, ci se intinde cuminte, conclusiv, in josul paginii. ...

Poemele lui Cristian Muntean din acest volum, Oglindiri in acuarela, sunt reflectari secunde, barbiene, ale creatiei in integritatea ei. Pana si titlul fiecarui poem, incepand cu cele din volumul precedent, Semne de carte, nu mai striveste textul, ci se intinde cuminte, conclusiv, in josul paginii. Poemele lui Cristian Muntean, oglindind contemplativ totalitatea, diferit asadar de reflectarea fragmentara narcisiaca, au virtuti iconografice: un limbaj tainic, purtand patina unor vremuri de dincolo de generatiile literare fragmentare, trimite la arhetipuri. Oglindirea din titlu e o simpla capcana pentru posibile interpretari in linie narcisiaca. Jocul secund si reflectarea iconografica sunt cele ce calauzesc parcursul in intelegerea dimensiunii liturgice din poemele acestui volum. Indraznim a cauta in „grupurile apei" nu simpla reflectare in oglinda a metaforei navigarii in „mantuit azur" a bisericii construite in forma de nava (votti); cautam, ghidati de poezia parintelui Cristian Muntean, plutirea in apele secunde ale poeziei pe care aceasta oglindireIn suflet o aduce prin asezarea bisericii navigand pe ceruri si a fiintei intoarse din cadere prin mantuire. - Adrian Lesenciuc