„Am stat pe gânduri tot drumul. Eram atât de plictisit de tot. Cel mai nasol e când ajungi în punctul unde te plictisește și gândul morții. Te simți blocat aici. E un sentiment claustrofobic. Simțindu-te blocat în funcțiile vitale și peisajul urban. Străzi, blocuri, reclame. Inspiri, expiri. Digesti...

„Am stat pe gânduri tot drumul. Eram atât de plictisit de tot. Cel mai nasol e când ajungi în punctul unde te plictisește și gândul morții. Te simți blocat aici. E un sentiment claustrofobic. Simțindu-te blocat în funcțiile vitale și peisajul urban. Străzi, blocuri, reclame. Inspiri, expiri. Digestie. Excreție. Îți mai sufli nasul. Aceeași poveste. Nu pot să pricep cum a fost gândit inițial conceptul de viață umană. De ce e atât de lungă? Se zice că moartea biologică ar fi ca un somn fără vise. O stare de inconștiență totală și fără starea în sine. Mi s-ar fi părut o idee bună ca oamenii să moară în somn. Dacă ar fi să aleg, aș semna hârtiile râzând. Aia-i, tati!

Autocarul se oprește. Cobor. Îmi aprind o țigară. Suntem blocați aici. Nesfârșită este deșertăciunea pe aceste meleaguri. Nesfârșiți fi-vom întru deșertăciune…”