În anii de imediat după cel de Al Doilea Război Mondial s-a instalat la noi o perioadă a opresiunii proletcultismului și apoi a realismului socialist.

În anii de imediat după cel de Al Doilea Război Mondial s-a instalat la noi o perioadă a opresiunii proletcultismului și apoi a realismului socialist.

Producția literară era astfel supusă comandamentelor ideologice partinice, astfel încât s-au creat mult prea numeroase opere literare - poezie, proză, dramaturgie - teziste, cu valoare mai degrabă propagandistică.

Totuși, au existat nu puțini scriitori, mai ales din generațiile tinere, care au căutat să depășească aceste constrângeri, găsind soluții și mijloace de exprimare artistică în așa fel încât esteticul să prevaleze dincolo de solicitările programatice ale politicului.

Generația șaizecistă a fost aceea care a debordat cerințele realismului socialist, astfel încât orizonturile de creație s-au deschis luminoase, iar poezia a devenit un veritabil fanion în această privință.

În volumul de față am căutat să surprind, prin eseuri condensate, câteva profiluri - cele pe care le consider cu totul semnificative - de poeți care au ilustrat prin operele lor fața adevăratei creații lirice.

Sunt poeți aparținând diferitelor generații, fapt ce dovedește cu prisosință că a existat la noi, dacă nu neapărat o literatură protestatară, cu siguranță una liberă în cugetare și expresie artistică.